ARTICOLELE LUI EMINESCU

Luptele de idei 

şi spiritul de gaşcă

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare cu o orbire şi cu un curaj demn de o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că au lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape.

Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o

listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească din partea celor uşori, nu însă în virtutea unor enunţări sau fapte determinate, cari pentru toată lumea rămîn aceleaşi. Căci în aceste discuţii nu e cestiunea de-a afla adevărul, ci din contra de-a acredita un neadevăr, nu de logică, ci de eristică; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei să-l taxezi, potrivească-se epitetul sau nu. Aparenţa ţine locul adevărului, înduplecarea locul convingerii.

Unei asemenea maniere de-a vedea avem noi a mulţumi titlul de reacţionari.
În zădar am protesta, în zădar am cere să ni se probeze o singură tendenţă reacţionară în înţelesul adevărat al cuvîntului, adecă tendenţa de-a ne-ntoarce la teocraţia şi feudalismul evului mediu, în zădar am dovedi că nici prin vis nu ne-a trecut

de-a fi ceea ce ni se impută că voim a fi, şi că faptele noastre toate sînt contrarie acelei aserţiuni gratuite, adversarii noştri, dacă n-au minte, au cel puţin o gură, o gură ce pare a-şi fi arogat pe seamă-şi atribuţiunile tuturor celorlalte calităţi intelectuale pe care natura obicinuieşte a le dărui oamenilor.

Dacă nu voieşti să crezi fără a cerceta, dacă nu juri că frazele apocaliptice, plivite din discursurile revoluţiilor franceze, sînt adevăruri absolute, nu meriţi a şedea alături cu unicii naţionalişti, unicii români, unicii patrioţi, cari se bucură de privilegiul de-a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari şi frumoase.

CASA DE LA IPOTEŞTI

Ei singuri au dreptul de-a face paradă cu patriotismul lor, căci dacă n-ar face atîta măcar, ar şti sau ar putea să facă altceva mai folositor? Domnia absurdă a frazei a mers atît de departe încît ei înşişi şi-au deschis ochii şi merg pe calea pe care odinioară o numeau reacţionară.

Ziarele roşii scriu de ex[emplu] contra evreilor. Oare se poate o dezminţire mai flagrantă a libertăţii, egalităţii, fraternităţii?  Desigur că nu. Cu toate astea campionii acelor idei au devenit reacţionari şi combat cu înverşunare principiile acelea cari, după evangelia Revoluţiei franceze, sînt mîntuirea popoarelor şi culmea tuturor fericirilor.

Cum se-ntîmplă dar că ceea ce ieri, în toate cazurile era bun, mare, frumos şi

folositor, aşa deodată să devie periculos? Iată dar că, în acest caz, reţeta Revoluţiei franceze s-au dovedit rea, ca şi în alte multe ocaziuni, că ideea statului concret a învins frazele; pericolele imediate ce ameninţă în mod invederat ţara au trebuit să le demonstre pînă şi roşilor că ideile politice cată să fie un rezultat al unei stări de lucruri, nu viceversa.Deosebirea între noi şi liberali este că liberalii iau în sens absolut ideile citite şi nerumegate din autori străini, pe cînd pentru noi adevărurile sociale, economice, juridice nu sînt decît adevăruri istorice.

NU sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar fi aceea, întrucît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat naţional-românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu poate fi omul nostru.

TEIUL LUI EMINESCU - DEALUL COPOULUI

Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice, spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii. Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de-a înceta să fie ţară românească, pe convingerea în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice după care trăieşte şi că, dacă se introduce o legislaţie artificială în locul celei care s-ar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune capăt esistenţei noastre chiar.

Timpul, iulie 1880

………………………………………

© Fereastra lui Darie – 2017.

Notă. Articolul acesta, precum altele, pe care le-am reprodus şi le vom relua în zilele următoare, este patrimoniu public; la dispoziţia tuturor. Strigenta lui actualitate deschide toate ferestrele şi merită să întârzie mai mult decât oricare alte ziare pe masa de lucru şi gânduri a politicienilor noştri. Nu am subliniat, cum fac de obicei, nici o propoziţie, lăsându-le libertatea de a o face de acord cu credinţa şi convingerile lor.

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

De la Iaşi, în seara zilei de 23 Aprilie, Ziua de Sân Gheorghe, Petre Ţache a trimis presei noastre ştirea cea mai neagră a săptămânii: Teiul lui Eminescu, de pe Dealul Copoului, a fost jefuit de o furtună cu grindină necruţătoare.

Wikipedia: "Teiul lui Eminescu este un tei argintiu (Tilia tomentosa Moench) cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, aflat în Parcul Copou din Iaşi. Arborele, asociat istoric cu poetul Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanţi arbori monument din România şi constituie un simbol pentru oraşul Iaşi.

Teiul a suferit o serie de tratamente majore, primul în 1953, când a fost segmentat în urma unei furtuni, curăţat şi sprijinit pe console metalice. Au urmat alte două tratamente, în 1990 şi 2014, respectiv. Teiul supravieţuieşte astăzi graţie unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ.

Arborele fructifică anual şi continuă să atragă vizitatori."

 

TRAFIC AGLOMERAT SPRE PENITENCIARE

TRAFIC AGLOMERAT SPRE PENITENCIARE

Ştiam, când am deschis primul ghişeul pentru schimbat monede politice, că unele dintre acestea se vor devaloriza, în lor apărând altele, fără să tulbure privilegiile celor dinainte -autonumiţii baroni, multiplicaţi de la centru spre margine, până la nivel de cartiere.

Stăpâni pe întreaga geografie economică şi financiară a ţării. Siguri că nici o lege nu-i va clinti din fărădelegile lor. Mai ales că se sprijineau unii pe alţii, într-o confrerie ca de

PALATUL JUSTIŢIEI - Bucureşti, Dâmboviţa

falenster, nedumerindu-şi votanţii prin trecerea de la o ideologie la alta. Aidoma minunilor din aşa zisa revoluţie, când am adormit în Trei culori cunosc pe lume şi  ne-am trezit în Deşteaptă-te, române.

E greu, totuşi, să treci de pe un mal pe altul, fără să cazi măcar odată, în volvura apelor. Oricât de trainică, reţeaua de complicităţi şi compromisuri se destramă la unul din colţuri, şi dacă-ncerci s-o repari, ştiind să urzeşti, dar neştiind să ţeşi, mai pierzi un punct de sprijin.

Acum, graţie doamnei Laura Codruţa Kövesi, procuror şef la Direcţia Naţională Anticorupţie, premoniţia mea s-a împlinit, baronii devalorizaţi rostesc în gând Zdrobite cătuşe în urmă rămân..., convinşi de adevărul lor, siguri că-şi pot dovedi nevinovăţia  pentru a-i crede toată lumea, începând cu Justiţia.

Dezinvoltura manifestă, cu cătuşe la mâini, plăcerea de a le ridica deasupra capului, ca pe nişte inele de logodnă, nu-i  decât o tiflă dată opiniei publice, înainte de a se lăsa duşi la puşcărie, în arest preventiv, ca la o nuntă abia începută. 
Nici surpriză, nici resemnare, nici mânie, nici mâhnire. Nimic nu poţi citi pe feţele

DAN DIACONESCU

lor liniştite, fireşti, ca un perete fără ferestre.

Amănuntul că mulţi se întorc repede la casele lor, în arest la domiciliu, lăsaţi   să-şi dreagă mahmureala - confundând castraveţii muraţi cu şerbetul de zmeură -,  nu trebuie să ne îngrijoreze. Ritualul este pus în practică în mod oportun, de cei în drept s-o facă. Bănuind că ar putea să fie nevoiţi să înveţe şi ei jocul miresei.

Pericol care, spre uimirea politicienilor în

ELENA UDREA

funcţie şi a parlamentarilor activi – şi marea mea nedumerire -, s-a transformat în certitudine: în ultimii ani, traficul spre penitenciare a început să se aglomereze, dubele poliţiei transportând zilnic (mai ales noaptea), spre celulele proaspăt văruite, parlamentari, miniştri, viceminiştri, secretari de stat, consilieri, primari, poliţişi, grefieri, judecători, procurori, etc. Altfel spus, monedele politice ale momentului, adică VIP-urile (very

DORIN COCOŞ

important person) noastre. Mai pe înţeles, amintindu-mi definiţia folosită de bardul de la Mirceşti, patrihoţii noştri.

Madrid, mai 2015

Postdata, aprilie 2017. Străduindu-mă să aşez în Fereastră... întâmplările la zi, mai importante şi mai semnficative, am redactat textul de mai sus, iritat de demersurile milionarilor noştri pentru a obţine punerea în libertate a celor aflaţi în închisori. Puţini, nici măcar 1%, dacă ştim că am ajuns la un total general de peste 16.000 milionari. Toţi cu averi de între 10 şi 15 milioane lei şi alte monede. Unii cu peste 100 – 150 milioane.

 

GIGI BECALI

         În necunoaşterea şi naivitatea mea, nu pot înţelege pentru ce au strâns atât bănet şi ce fac cu el. Ştiu cum l-au strâns, dar nu voi şti niciodată cum îl cheltuiesc şi mă întreb cât le-ar trebui ca să trăiască într-o zi, de o sută de ori  mai bine decăt cele 6 milioane de români, aflaţi sub pragul sărăciei.  Le caut sufletul, caut să privesc în el şi nu am ce să văd, fiindcă sufletele lor se află în afara trupurilor. Aici, imaginaţia mea nu are margini, dar socotesc că vă este de mai mult folos imaginaţia dumneavoastră, alcătuită altfel.

            Campania patrihoţilor pentru punerea în libertate a „fraţilor” lor, a reuşit în bună

DAN VOICULESCU

măsură. Jocul cu cătuşele deasupra capului e o tiflă imorală, o ofensă gravă adusă fiinţei şi bunsimţului. Frânghia de la gâtul calului nu are nimic comun cu cătuşele. Nici faptul că unii condamnaţi nu au intrat în celule lor decât după ce acestea a fost refăcute şi văruite de câteva ori, nu are vre o legătură cu  statul de drept, libertatea şi democraţia.

            Tragerea de timp, adică amânarea

urmăririi penale, apoi amânarea judecăţii procesului ca atare a fost modalitatea folosită de cei mai mulţi. Am reţinut, aleatoriu câteva cazuri : senatorul Nicolae Bădălău, 1271 de zile. Pentru o frudă de 50 milioane, prin monopolizarea producţiei şi desfacerea produselor de carne, dumnealui fiind mare măncător de piept, ficat şi ...tacâmuri de pui. Politicianul şi parlamentarul Adrian Severin – „ Corupţia e o dovadă limpede de democraţie”, îmi spunea  prin luna martie, 1990 -, 1737 de zile, pentru nişte bani  pe care nu i-au văzut decât nişte ziarişti de la Londra şi pentru alţi bani

ADRIAN SÂRBU

pe care nu i-a văzut nimeni.   
         Omul de afaceri Dan Voiculescu, în unul dintre dosarele sale, a obţinut o amânare de 3059 de zile, timp în care documentele s-au rătăcit, iar altele nici n-au existat în treacăt fie spus, domnul Dan Voiculescu mi-a "furat" mai bine de un hectar din terenul care îmi fusese atribuit, la Glucoza, pe malul lacului Herăstrău  pentru ziarul de stat Adevărul , în cârdăşie cu numitul Ion Lazăr, care îmi falsificase semnătura, însuşindu-şi funcţia de Director administrativ al ziarului. În cârdăşie cu numitul Dumitru Tinu. Decedaţi între timp, Lazăr şi Tinu au lăsat familiilor o moştenire imensă, pe care statul român e în drept s-o revednice oricând, pe principiul legilor romane.

Până şi domnul  Liviu Dragnea, preşedintele PSD, pentru fraudarea referenduumului, a obţinut o păsuire de 1291 de zile, dispunând de timp suficient pentru a ajunge Preşedintele Camerei Deputaţilor. Funcţie care funcţionează ca un sicriu blindat.

Fireşte, fiecare amânare a presupus bani – şofer, portar, dactilograf, casier,

SORIN OVIDIU VÂNTU

grefier, martori, procurori, judecători, etc., etca. In sensul acesta mă tot întreb cât va fi cheltuit Sebastian Ghiţă – Dosarul Tracia-Asesoft – pentru o amânare de 5254 de zile, dar domnia sa nu-mi poate răspunde pentru că se odihneşte în Serbia, iar poliţia nu-l poate aduce acasă decât pe Podul lui Traian aflat în reparaţii arheologice.

Până şi congorjeanul meu, Nicolae Mischie, om de spirit şi omenie, a fost nevoit să vândă vitele din oborul altora, ca să-şi achite obligaţiile imediate.

            Dintre multele statistici de care dispun, am ales pentru sfârşit una singură: în urma alegerilor din 11 decembrie 2016, Parlamentul României e compus din 329 de deputaţi şi 136 senatori. În total, 465 parlamentari. Ei, bine: dintre aceştia, un subtotal de 352 s-au aflat, se află sau se vor afla sub urmărire penală pentru serie întreagă de infracţiuni şi neînţelegeri cu Justiţia. Cum poţi să legiferezi cu doar 113 parlamentari, din totalul de 465? Cum vei reuşi să „treci” o Lege pe malul celălalt, în ţinuturile buneistări, când pentru a întruni „mjoritatea plus unu” – adică 235 -, la cei 113 parlamentari curaţi, mai ai nevoie de 122 alţii ?

            L-am înţeles şi admirat pe domnul Liviu Dragnea, liderul Partidului Social

SORIN OPRESCU

Democrat, „câştigătorul la distanţă” al alegerilor din 11 decembrie 2016, în graba sa de desăvârşi constituirea celor două Camere ale Parlamentului şi formarea Guvernului. L-aş admira în continuare dacă în cazul acesta, extrem şi extraordinar, ar izbuti să treacă în Constituţia României, la Articolul 2, un aliniat nou, prin care milionarii să fie recunoscuţi drept eroi sau luptători deosebiţi, sacrificaţi pentru binele ţării şi apărarea statului. Pentru că fiind primii milionari români, nu aveau de unde să fure decât din patrimoniul statului, "uşurând" ţara de multe poveri. 
              Îi amintesc, totuşi, că o astfel de performanţă unică, în toată istoria noastră, nu a atins decât Ion Iiescu, declarându-i pe cei care au privit revoluţia pe fereastră sau la televizor. Sau nici aşa, pentru că nu se aflau acasă. Precum numitul Constantin Grancea, din comuna Zărneşti, Braşov, care în decembrie 1989, se afla la Închisoarea Mărginieni. Condamnat pentru furt. Nu vă vine să credeţi, dar vă rog să-l credeţi pe domnul Preşedinte al României Klaus Iohannis, care l-a înnobilat cu titlul de revoluţionar cu rol determinant - alături de alţii 1667!!-  revoluţionari de profesie  pentru care primesc o indemnizaţie lunară de aproape 4000 lei...

            Mă va înţelege, oare, domnul Liviu Dragnea că nu cătuşele acestea, reproduse în Fereastra mea sunt cele care strâng şi umilesc mai mult, ci cele care nu se văd, înjosind condiţia umană. Şi nu-s deloc puţine: peste 4 milioane. Toţi emigranţii români poartă astfel de cătuşe. Uneori până la moarte.

            Revoluţionarii de profesie nu poartă cătuşe, ci brăţări. Numai de aur. 
............................................................................................
R. Fereastra lui Darie. 2017. Toate drepturile rezervate.