Limba de piatră
Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche şi
staţionară. Ea e pe deplin formată în
toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o silnici să producă
ceea ce nu mai e în stare, înseamnă a abuza de dânsa şi a o strica. Pe de altă
parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte, dar
in locuţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent care sânt apucăturile de care
se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir-în-păr gândire de gândire.
Un singur cuvânt alăturat cu altul are alt înţăles. (Mihai Eminescu – Limba noastră, 1877)
Încet-încet, fără să ne dă
seama, unele dintre cuvintele în care am locuit până de curând au dispărut din
rostirea noastră zilnică. S-au retras la marginea drumului, în pagini de cărți pe care nu le mai citește aproape nimeni, tinerii de azi nefiind
interesați de
„poveștile” de altădată.
Preocupările lor firești
merg în altă direcție, pe
un teritoriu nou, unde timpul se așează
altfel, indiferent la sintagmele folosite de noi ca niște corăbii pe care știam că nu vom ajunge la țărmurile paradisului, dar nădăjduiam să ne
îndepărtăm de cele ale infernului.
 |
| Scrisoarea lui Neacsu - 1521 |
Dacă ar fi numai atâta, procesul în sine n-ar trebui să ne îngrijoreze. Era previzibil.
Dar numai în măsura în care nu sărăcea comunicarea, suprimându-i capacitatea de
invenţie, cea care vine dinspre gramatică, mai precis din sintaxă, cea care
aşază noţiunile într-o anume ordine, precum mobilele şi obiectele într-o casă,
fiecare la locul potrivit.
Faptul că în clipa de faţă majoritatea adolescenţilor nu reuşesc să
pătrundă în întregimea sa înţelesul unui text literar, nu se datorează
nestăpânirii vocabularului, ci lipsei de exerciţiu gramatical, lecturii ca
disciplină obligatorie, cea care presupune şi educarea memoriei, unde se
instalează sensurile şi se luminează conţinuturile.
Absenţa cititului, suplinită prin imaginea televizată, e o suferinţă greu de
vindecat, cuvintele nu mai au decât suprafaţă, nu şi adâncime. Imaginea
sărăceşte imaginaţia, oferindu-ţi o realitate prefabricată, străină experienţei
proprii. O amăgire de care te poţi lipsi.
Pe de altă parte, informatica ne-a invadat vocabularul cu un număr considerabil
de cuvinte care circulă peste tot, ca și când ar fi fost ale noastre dintotdeauna, fiind
preferate chiar și
atunci când își au
echivalentul autohton.
Primirea lor în teritoriul
neologismelor va întârzia, astfel că o bună bucată de timp, chiar dacă vin din
lumea cea mai civilizată, își vor
trăi condiția de
barbarisme la dispoziţia celor instruiţi într-un astfel de domeniu, cu
repercursiuni nefericite la nivelul societății, observând că nu toată lumea are nevoie
de ele. Pentru ceilalţi – majoritatea-, cuvintele abia sosite sunt ca un ciripit,
cum spunea Noica, vorbind despre engleză – pentru că engleza e cea care ne
invadează - pe care nu-l recunoşti pentru că nu cunoşti pasărea, nici copacul
în care înnoptează.
 |
| Arghezi, la 85 de ani. Cu Ceauşescu şi Maurer |
Vârstnicii, mai ales
vârstnicii, vor ocoli „barbarismele”acestea, ca pe nişte unelte care nu le fac
trebuinţă şi mai mult le încurcă gândurile şi îndeletncirile.
Sapa și oala le avem din latină, tigaia de la
sârbi, adusă de bulgari, care ne-au adus și târnăcopul, în vreme ce ibricul ni l-au adus
turcii, iar ciocanul, deși îl
aveam, ni l-au adus slavii. Secera, oricât ar părea de neadevărat, e invenția noastră (vezi Pârvan), chiar dacă
denumirea – sicilis – vine de la
romanii care nu mai aveau ce să secere. Grapa ne-au dat-o albanezii, iar rarița ne-a venit de la bulgari, deşi n-aveam
mare nevoie de ea. Ca să n-o pierdem, am mutat-o pe cer, lângă Orion.
Incriminată, alungată prin
huiduială publică, limba de lemn s-a reîntors acasă pe covorul roşu şi a
devenit limbă de piatră. În oratoria lor politicienii nu s-au putut despărţi de
decalogul ideologic de dinainte – încropit din şapte lozinci şi trei culori –,
nici după ce au jurat, cu mâna pe Biblie,
că vor sluji democraţia şi vor respecta Constituţia. Incomodaţi, fireşte, de
rigorile celor zece porunci, pe care nu le-au respectat niciodată.
Şi nu li s-a întâmplat nimic
urât. Laptopul – mă refer numai la politicieni - le-a îmbogăţit dicţionarul, Internetul le-a dat informaţia gata
prelucrată, cu punct fără virgulă şi fără adevăr, învăţându-i să se închine la
sfinţi pe care nu-i cunosc, confundându-l pe Socrate cu Aristotel şi Democraţia
cu Corupţia.
 |
| Pituţ, Lăncrăjan, Ţuţea, Pucă |
Timp
în care un macedonean de la
Slobozia ne învaţă elina, transformând interjecţia bă într-un verb impersonal, băulind
peste tot. Până şi Parlamentul European.
Aşa
am ajuns să arăm în latină, cu plugul venit de la slavi şi cu boii noştri.
Acum trebuie să mai găsim şi
orliştea în care să cadă sămânţa. Şi să ne retragem în hrube şi peşteri, cu
pietrele-n mână.
Madrid,
februarie 1996
.......................................................
© Fereastra lui Darie – 2017. Toate drepturile
rezervate.
