martes, 25 de abril de 2017

ARTICOLELE LUI EMINESCU





Luptele de idei 
şi spiritul de gaşcă

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare cu o orbire şi cu un curaj demn de o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că au lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape.
Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o
listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească din partea celor uşori, nu însă în virtutea unor enunţări sau fapte determinate, cari pentru toată lumea rămîn aceleaşi. Căci în aceste discuţii nu e cestiunea de-a afla adevărul, ci din contra de-a acredita un neadevăr, nu de logică, ci de eristică; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei să-l taxezi, potrivească-se epitetul sau nu. Aparenţa ţine locul adevărului, înduplecarea locul convingerii.
Unei asemenea maniere de-a vedea avem noi a mulţumi titlul de reacţionari.
În zădar am protesta, în zădar am cere să ni se probeze o singură tendenţă reacţionară în înţelesul adevărat al cuvîntului, adecă tendenţa de-a ne-ntoarce la teocraţia şi feudalismul evului mediu, în zădar am dovedi că nici prin vis nu ne-a trecut
de-a fi ceea ce ni se impută că voim a fi, şi că faptele noastre toate sînt contrarie acelei aserţiuni gratuite, adversarii noştri, dacă n-au minte, au cel puţin o gură, o gură ce pare a-şi fi arogat pe seamă-şi atribuţiunile tuturor celorlalte calităţi intelectuale pe care natura obicinuieşte a le dărui oamenilor.
Dacă nu voieşti să crezi fără a cerceta, dacă nu juri că frazele apocaliptice, plivite din discursurile revoluţiilor franceze, sînt adevăruri absolute, nu meriţi a şedea alături cu unicii naţionalişti, unicii români, unicii patrioţi, cari se bucură de privilegiul de-a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari şi frumoase.
CASA DE LA IPOTEŞTI
Ei singuri au dreptul de-a face paradă cu patriotismul lor, căci dacă n-ar face atîta măcar, ar şti sau ar putea să facă altceva mai folositor? Domnia absurdă a frazei a mers atît de departe încît ei înşişi şi-au deschis ochii şi merg pe calea pe care odinioară o numeau reacţionară.
Ziarele roşii scriu de ex[emplu] contra evreilor. Oare se poate o dezminţire mai flagrantă a libertăţii, egalităţii, fraternităţii?  Desigur că nu. Cu toate astea campionii acelor idei au devenit reacţionari şi combat cu înverşunare principiile acelea cari, după evangelia Revoluţiei franceze, sînt mîntuirea popoarelor şi culmea tuturor fericirilor.
Cum se-ntîmplă dar că ceea ce ieri, în toate cazurile era bun, mare, frumos şi
folositor, aşa deodată să devie periculos? Iată dar că, în acest caz, reţeta Revoluţiei franceze s-au dovedit rea, ca şi în alte multe ocaziuni, că ideea statului concret a învins frazele; pericolele imediate ce ameninţă în mod invederat ţara au trebuit să le demonstre pînă şi roşilor că ideile politice cată să fie un rezultat al unei stări de lucruri, nu viceversa.Deosebirea între noi şi liberali este că liberalii iau în sens absolut ideile citite şi nerumegate din autori străini, pe cînd pentru noi adevărurile sociale, economice, juridice nu sînt decît adevăruri istorice.
NU sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar fi aceea, întrucît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat naţional-românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu poate fi omul nostru.
TEIUL LUI EMINESCU - DEALUL COPOULUI
Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice, spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii. Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de-a înceta să fie ţară românească, pe convingerea în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice după care trăieşte şi că, dacă se introduce o legislaţie artificială în locul celei care s-ar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune capăt esistenţei noastre chiar.
Timpul, iulie 1880
………………………………………
© Fereastra lui Darie – 2017.
Notă. Articolul acesta, precum altele, pe care le-am reprodus şi le vom relua în zilele următoare, este patrimoniu public; la dispoziţia tuturor. Strigenta lui actualitate deschide toate ferestrele şi merită să întârzie mai mult decât oricare alte ziare pe masa de lucru şi gânduri a politicienilor noştri. Nu am subliniat, cum fac de obicei, nici o propoziţie, lăsându-le libertatea de a o face de acord cu credinţa şi convingerile lor.
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

De la Iaşi, în seara zilei de 23 Aprilie, Ziua de Sân Gheorghe, Petre Ţache a trimis presei noastre ştirea cea mai neagră a săptămânii: Teiul lui Eminescu, de pe Dealul Copoului, a fost jefuit de o furtună cu grindină necruţătoare.
Wikipedia: "Teiul lui Eminescu este un tei argintiu (Tilia tomentosa Moench) cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, aflat în Parcul Copou din Iaşi. Arborele, asociat istoric cu poetul Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanţi arbori monument din România şi constituie un simbol pentru oraşul Iaşi.
Teiul a suferit o serie de tratamente majore, primul în 1953, când a fost segmentat în urma unei furtuni, curăţat şi sprijinit pe console metalice. Au urmat alte două tratamente, în 1990 şi 2014, respectiv. Teiul supravieţuieşte astăzi graţie unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ.
Arborele fructifică anual şi continuă să atragă vizitatori."