VIRGIL MAZILESCU

Virgil Mazilescu
(1942 – 1984)


 cineva pe lume are nevoie de mine


cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bâlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţâşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil
te- am sărutat eu mortul

(VERSURI, 1968)

dormi dragostea mea


plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt.
sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sânge)
tu dormi dragostea mea. sânt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

(FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970)

prefaţă


şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură


(VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979)


poetul i se destăinuie lui guillaume
 
(într-o scrisoare)

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă
sub fereastra mea echilibru scârbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume
„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu
„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”

(GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983)

patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gândul cât un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
când plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormânt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

(Opera poetică – Postume)

................................................................

R. Darie Novăceanu - 2015

GRIŞA GHERGHEI

Poeţi năpăstuiţi/ Poetas difamados

Grişa Gherghei

Terţinele iubirii

Nimic nu-i mai modern decât sonetul

torni în cofrajul lui întreg penetul

unui păun cu zeci de ochi în coadă

de-nmărmuresc toţi marinarii-n radă

ce pavilion ce intrigi în culori

se-ntoarce Dumnezeu spre muritori

în loc de măr momind c-o portocală

acelaşi neam de pofte în răscoală

e prea frumoasă Eva ca s-o legi

cu şarpele de orice farmacie

nici un păcat nu are doi pribegi

Adam şi-acum se face că nu ştie

cine-a-mpărţit cu el mă înţelegi

terţinele iubirii pe vecie

Din mila Ta

O, Doamne de-aş putea sã mă prepar

când bântuie prin lume foamea joasă

să-arunc din mine-o fleică pe grătar

în timp ce-mi creşte alta mai gustoasă

din mila Ta stârnită cu o rugă

un stup de iarbã aş gãsi oricând

să-i dau fripturii şi puţină rudă

poate durerea s-ar topi în gând

aş fi mai bun îngenunchiat sub zare

cu mine însumi proaspăt în merinde

doar vorbele vor cere-atunci iertare

blestemul cărnii nu se va aprinde

risipa s-ar preface în uitare

cum cine are pentru el nu vinde

Ca bun pescar

Oricum celui de sus nu-i pasă

cât ţine postul dintre prag şi masă

ca bun pescar el simte firu-ntins

şi-l trage-ncet pe un cârcel deprins

apoi aruncă prada înapoi

sã păcăleascã moartea cu-n trifoi

aşa devine sufletul hoinar

şi se întoarce-n lume-n alt pahar

pare un joc de loterie

un semn de carte pus într-un pustiu

nici un răspuns nu are primărie

şi totuşi sufletul candriu

abia ieşit din sihăstrie

ninge în ochii cui nu ştiu

Pânã şi umbra

Până şi umbra schimbă patul

se duce naibi unde vrea

sub un morman de cherestea

cu cine dacă nu cu altul

n-ai ce să faci doar nu eşti câine

să ungi şi umbrele de pâine

în timp ce ele scot scântei

cu alţi dulăi din Pirinei

ce coadă n-are tinichea

covrigul deapănă poveşti

mai cade-n şanţ şi câte-o stea

penitenciarul tău de veşti

va trece-n contul altuia

ce n-ai putut sã risipeşti

................................................................

R. Darie Novăceanu - 2015

CONSTANTIN TONEGARU

Poeţi năpăstuiţi / Poetas difamados

Constantin Tonegaru -1911-1952

Reverenţa spânzuratului

Pune-ţi doamnă ochelarii de maistru sudor
căci inima mea în fuziune ca un metal
turnat dintr-un turn peste popor
cu brio tresaltă şi dilată cu spor
pereţii salonului sentimental.

Acolo sub candelabre primul ofiţer
numără sclavele ce vin prin vena cavă
aduse din Indii pe galere cu ciocuri de fier
iar pe punte între tunuri un bătrân filibuster
coboară steagul cu oase ca o etichetă pentru otravă.

Aburul inimii acesteia păstrează-l cu grije în batistă
şi-mi denunţ avatarul aşteptând să fiu spintecat
să te convingi cum din era cu stridii există
după trecerea organelor mele în revistă
punându-ţi la colier perla mea neagră de la ficat.

În tezaurul metafizic mai păstrez un fagot
luminat de torţe pe panoplia ce-l suportă
ca şi cum ar fi spiritul muzicii închis în retortă
scoţând cu fantezie de profan peste tot
suspine profunde undeva din aortă.

Iată doamnă acum începe un concert
şi-ţi vei trece talia printre melodii curioase
cu perla de gală despre care scoicile mă vor descoase
când luminos legănându-mă în frânghie cert
vântu-mi va înteţi şi mai tare fosforul din oase.

Plantaţia de cuie

Ca nişte mâini cu degetele tunse,

De două ori răsucite

sub o lucarnă din cer,
în palme negre, tomnatice,
pomii cerşeau dezrădăcinarea
de la Marele Temnicer.

Aşteptam  să văd ce-o să se întâmple
prin regiunile astea singuratice.
Os alb, spuneam,
nu mai bate în stânga sub ultima coastă;
azi-mâine, rotund de plumb vei intra pe la tâmple.

Caut acum pe domnul caporal pe platou,

răsuflă, nu răsuflă, a murit ?
Azi-mâine, se face ora să dăm atac la bastion.
Când mă voi întoarce, dacă mă voi întoarce,
în contra fricii în loc să descântaţi cu păr de lup
zăpada părului meu s-o topiţi la chibrit.

Mai de mult pe coada pianului din salon
împărţeam soldaţii de plumb în două armate
şi topeam pe învinşi la maşina de spirt
lângă oglinda cu îngeri dezolaţi deasupra apelor colorate.

Spre tavan duhul odăii, între broderii olandeze,
se întrupa din ostaşii de plumb aruncaţi în scrumieră;
de obicei venea tulburat din somnul de cenuşe
cu pleoapele întredeschise cât o butonieră.

Ascultând cu nepăsare povestea vasului fantomă
croiam din hârtie învingătorului  o pelerină
iar heruvimii părăseau demonstrativ în oglindă
de pe rama rococo penele lor de stearină.

Mai târziu ceaţa legendei cu aburii sângelui
îşi dădea mâna undeva pe câmpul de luptă,
fireşte, peste sârma ghimpată de care în salon pe covor
învăţam să mă feresc târându-mă savant pe burtă.

În plină noapte ieşise năvodul din Infern
purtând pe spini cadavre mirosind a clor.
La zece paşi de mine domnul caporal
îşi claxona prelung cu pompa biliară

ce-i atârna din pântec, verde, afară,
patrula nimicită la asalt.

Se linişti apoi pe spate ca-ntr-un stal
în glasul lui rupându-se o stambă.
Pământul [tot] i se urca sub unghii
şi braţele zvâcneau vâslitul unei gropi cu smoală.

Himera Scylla ţâşni din ea
făcând escală cu ghearele înfipte între ghimpi
pe Luna ca un ficat însângerat
rămas acolo pe reţea.

Un lampagiu aprinse privirea fantasmei care rar
peste tranşee lustruia sătulă pliscul de metal.
Altădată de pe scaune înalte de har
lustruindu-şi pantofii în vreme de pace
învăţam pe zidul opus geografie sumară
dintr-un peisaj tropical vopsit de-o mână stângace.

În această singurătate vegheam prin largul de nisip
din postul meu de observaţie situat special pe meridian

căutam benevol pasărea-rară şi oamenii de lignit
la umbra palmierilor care fremătau în ochean.

Fiecare cadavru ce-l aducea tempesta pe coastă
era o intenţie ucisă pe asfalt de mă cuprindea mila
lângă palmierii veniţi cu ţărmul de aproape
încât stăteau gata-gata să spargă lentila.

La sfârşit spectacolul pleca în vârful picioarelor
şi de la oarecare distanţă lăsa în urmă o pată;
de acolo se apropia ca o pânză gigantică de corabie
obsesia mea din clasa a patra primară: reţeaua de sârmă ghimpată.

Noaptea caligrafiez curtezanelor epitaful meu pe ferestre:
Sunt condotierul Tonegaru fără spadă;
mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion
să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă.

Iată, să-ţi aduc de la luptă femurul meu sub balcon
am trecut un fluviu ce-şi suna solzii în galop arbitrar
ducând în alte sfere ca pe un călăreţ fantastic
armătura mea proletară de var.

Un înger îşi desfrunzeşte din aripi albul arctic
amintindu-mi cum am fost un apostrof, o virgulă pe cer;
trist, trist, lângă trombarina cu coardele sparte
aştept să plec cu o garoafă albă la rever.

Doamnă, aceasta e cea din urmă floare pe care mi-o arunci
şi de la balcon îmi agăţ pielea ca pe o cămaşă deoparte –
sunt Soarele ce-şi găseşte lăncile aduse din spelunci
în pulpele dumitale dogorind ca nişte oraşe incendiate.

.......................................................................................................................

Notă : Încerc să adun sub acest titlul - Poeţi năpăstuiţi - Poetas difamados - nume de valoare, care într-o perioadă când alţii îşi scriau poemele "realist-socialiste"-, păstrau înălţimea estetică tradiţională. Se găsesc rar aceste nume şi o colaborare a celor interesaţi este binevenită.

.............................................................................................................

R. Darie Novăceanu - 2015.