lunes, 16 de marzo de 2015




Antologie personală

Rugă pentru sfârşitul coşmarului

Cântă-un mut la poarta mare
a oraşului fantomă,
glas ţâşnit din disperare
de Gomoră şi Sodomă.

Şi s-adună-n jur destulă
lume care să-l asculte;
mutul ştie cânturi multe,
de-ale ei lumea-i sătulă.

Pe un petec de hârtie,
lângă el, un ciung aşteaptă
harul proniei şi scrie
un poem c-un ciot de dreaptă.

A-nvăţat multe metode
în existenţa-i nătângă :
prinde cu un ciot de stângă
ritmul sfânt al unei ode.

Dincolo de ei, pe-o masă
bine-nfiptă în ţărână,
dintr-o marmură frumoasă,
un orb, într-o  săptămână,

a cioplit un chip de fată,
cam bătrână şi cam şuie.
E urâtă ca statuie,
fată n-a fost niciodată.

Numai surzii stau deoparte.
Sunt prea mulţi şi nu iau seama
ce-i în jur, cine le-mparte
lauda egal cu teama.

S-au deprins să nu le pese
cine toarce şi-nfăşoară
în durere-ntrega ţară.

Surzii numai la congrese,
cârduri-cârduri, se adună,
aclamând în cor şi-n parte
un smintit şi o nebună
care duc poporu-n moarte.

Surzii surzilor! Bazarul
morţilor fără de vină!
Doamne, fă din nou lumină,
ia-ne somnul şi coşmarul.

(Bucureşti, ianuarie 1986)
...................................................
® Darie Novăceanu - 2015