miércoles, 17 de junio de 2015

ANTOLOGIA PERSONALĂ



















Sub paza Securităţii
(Giordano Bruno)

Din zi în zi, între viaţă şi vise,
Tăcerea e mai multă şi-i mai mare;
Ce-a fost adevărat, acum doar pare,
Ce-ar fi putut să fie nu mai i se

Ştie de nimeni rostul, nu mai are
Numai cuvintele ce n-au fost scrise,
Nici miez, nici formă; au rămas precise
Ca fructu-n creanga încă fără floare.

Dar e de-ajuns un mugur să răsară
Şi vor tăia din rădăcini tulpina,
Schimbând-o-n rug, pe-un altul, într-o seară

Să-l ardă ca pe mine, în aceiaşi piaţă.
Şi vor fi mulţi, căci mulţi caută lumina
Din noapte-n noapte, dintre vis şi viaţă.

Copacul

L-au ucis. L-au tăiat cu securea.
Şi pentru că era prea înalt
Şi n-au putut ajunge până la creştetul lui,
l-au tăiat de jos,
de lângă iarbă. Cu două securi.

I-au ucis păsările:
Nu vor mai veni niciodată
În crengile lui
Să-şi caute loc de cuib.

I-au ucis foşnetul
Pentru că nici un vânt
Nu va mai curge
Prin crengile lui.

I-au ucis umbra
Pentru că nici un călător
Nu se va mai aşeza
În locul acela să se odihnească.

L-au ucis de tot

Singurătate cosmică

Atâta durere a trecut peste tine,
Încât până şi drumurile
Ţi s-au făcut de piatră.

Atâta ameninţare ţi-a torturat arborii,
Încât până şi păsările
Ţi-au sădit arbori pe toate drumurile.

Atâta ură ţi s-a vărsat pe râuri,
Încât până şi izvoarele
Din adânc încep să blesteme.

Atâta singurătate a nins peste tine,
Încât până şi pruncii
Când se nasc au mulţi ani înapoi
Plini cu singurătate cosmică.

Cenuşa primăverii

Pleacă pe nesimţite florile.
Se duc pe sus păsările.
Cum se vesteşte toamna,
Văile cerului rămân pustii
Copacii îşi îngroapă foşnetul
Şi peste grădini nu se mai aude
Decât murmurl ploilor bacoviene.

Pleacă pe nesimţite florile,
Întreaga iarnă se călătoresc departe
Să nu putem sădi şapte petale
Lângă o bucurie
Sosită la noit din greşeală.
Să nu putem lumina o tristeţe,
Să nu putem colora o iluzie.
Desenăm flori cu toate cuvintele
Şi cumpărăm urne cu pământ,
Cenuşa primăverii viitoare.
(1970)
........................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015