Darie Novăceanu
Antologie personală
Sunt
aici
Sunt aici pentru a
spune arborilor
să înflorească
şi arborii niciodată
nu m-au trădat:
înmiresmate corăbii,
cupele lor
trec în fiecare mai
peste ţară
şi aerul e numai
culoare.
Sunt aici pentru a
spune păsărilor
să se întoarcă
şi
păsările-ntotdeauna
îşi potrivesc zborul
după culoarea
arborilor
şi se întorc în
fiecare mai în ţară
şi aerul e numai
cântece.
Sunt aici pentru a vă
spune
că arborii de-ar fi
să nu mai înflorească,
iar păsările nu s-ar
mai întoarce,
m-aş face arbore eu
însumi,
m-aş face pasăre,
în fiecare mai, peste
ţară,
aerul să fie numai
patrie.
(1976)
Cântecul
mierlei
S-aude mierla. Nici
un cântec, altul,
nu construieşte mai
multă câmpie,
nici zori mai mulţi,
nici arbori mai frumoşi,
nici mai mult
aprilie, decât cântecul mierlei.
Tresar în somn, la
cântecul ei, mâinile ţăranului,
simţind în palme
foşnetul cald al seminţelor,
colţul ierbii
presimte mieii albi, albinele
decolează grăbite la
primele triluri.
Magic, fluierul ei
luminează grădinile,
aprinde liliacul şi
pune plugu-n brazdă.
Ea singură, cântând,
ară şi seamănă,
întinerind cu o nouă
primăvară pământul.
Şi-acum cântă din
nou. Un râu de sunete
pune splendoare-n
noi, colorându-ne sufletul.
Nimic altceva nu ştie
să facă, decât să cânte.
Dar ce-am putea să
mai vrem de la ea?
(1980)
Plug odihnindu-se
Un plug culcat în
iarbă e ca o vioară.
Grindeiul pe rotile
poate fi arcuşul:
De-o veşnicie ştie
ce-i urcuşul
Semninţei care cântă pe prag de primăvară.
Căluş, cormanul ager întoarce spre lumină
Foşnirea de mătase a ţarinei în care
Se leagănă rotundă şi aromitoare
Speranţa ca o pâine la taina de la cină.
Din trupiţă, cu fierul lucind ca o oglină,
strunit de bârsă, plazul apasă peste glie,
uşor, cum se aşază vioara sub bărbie,
când sunetele-ncearcă din mână s-o desprindă.
Îngemănat cu lemnul, brăzdarul ştie cântul
Şi îi deschide calea, făcând să se audă
Suind încet prin frunze clorofila crudă,
Verzi sunete pe care le spune doar pământul.
Păşind sub amfiteatrul cerului când zorii
Abia şoptesc lumina şi încă e devreme,
Domoi şi blânzi, condva voievodale steme,
Boii, destin pereche, sunt corzile viorii.
Violonist, plugarul, cu singura vioară
Ce umple înălţimea cu foşnet şi culoare,
Cu mâinile pe coarne, tăcut şi cu răbdare,
Sfidând celebritatea şi veşnicia, ară.
(1987)
..........................................................
R - Darie Novăceanu - 2015
