Antologie personală

Darie Novăceanu

 

  

Fluturi de ghiaţă

N-a căzut nicicând mai multă zăpadă

Decât acum, când ninge-n amintire.

Potop de fluturi albi curg în neştire

din cerurile scufundate de mult. O cavalcadă

de ani – ai mei -, precum o troienire,

înscrişi pe tâmple, semn de netăgadă

că nu mai sunt. Rămaşi doar în baladă,

revin acum, când ninge din cer cu amăgire.

Se şterg sub albul pur, ca o iertare,

cărările ştiute doar de tine,

când alte drumuri îţi erau închise.

Alb, numai alb, iluzii şi-mpăcare.

Ninge ca niciodată, ninge ca în vise,

cu fluturi albi pe verzile coline.

Pierdere

Să ningă doar, ne-am spus, şi prin zăpadă

ne vom tăia pe sub copaci cărare

de nimenea ştiută, nimeni din depărtare,

pe unde am plecat, să ne mai vadă.

Ne-om pierde aşa, ca dintr-o întâmplare,

lăsând luceferi calzi pe noi să cadă,

eroi dintr-o nescrisă de nimenea baladă,

învinşi de-o dragoste prea mare.

Să ningă doar, ne-am spus, şi ne vom pierde

prin alba puritate împreună.

A nins mereu, pe unde-a nins e verde

cărarea neumblată decât poate de lună.

Nu ne-am pierdut, în schimb, deloc uşoare

purtăm zăpezi la tâmple fiecare.

...................................................................................

R - Rezervate toate drepturile