RUGA
POETULUI
 |
| Tudor Arghezi, la Mărţişor |
Nu-mi
nai trimite îngeri: mi-e prea plină
cu
îngeri toată casa, până la tavane
şi
alţii stau să intre, ca nişte garnizoane
grupate
pe-ntuneric în curte şi grădină.
Mi-au
năpădit şi ape şi şesuri. Pe colină,
sub
slavă frunza plopii şi-o pierd şi din icoane,
cu
trâmbiţi de argint, cu suliţi şi ocheane,
preasfinţii-mi
cercetează creangă şi rădăcină.
Îmi
umblă prin cuvinte, taie şi combină
silabele
cu ceaţă culeasă din gorgane,
şi-mi
spânzură de ele fragmente de firmane,
îmi
cântăresc tăcere, sudoare şi nevină.
E-o
vraişte în toate şi nu mai am hodină,
nici
loc de pas de-atâtea cântări şi neumane
iubiri
ce mă-nconjoară cu miere şi osane
şi
fâlfâit de aripi albe de alumină.
Pieziş,
pe piscuri singur, de piatră carpatină,
am
stat, eternitatea, privind-o pe cadrane
de
nimenea ştiute, să ţi-o aştept. Amvoane
s-au
prăbuşit sub ruga-mi în pulbere şi tină.
Dar
nici un pui, pe-atuncea, măcar cât o albină,
nu
mi-ai trimis să ardă prea multele liane
ale-ndoielii
mele ţesută-n antifoane,
şi
să-mi arate drumul şi drumul să mă ţină.
Şi-acum
întreaga stirpe continuă să vină
din
primii zori ai zilei pe jos şi-n faetoane,
neostenind
de-atâtea poveri şi de blazoane
cereşti
înghesuite la taina de la cină.
Obezi
sau paralitici, a floare de glicină
amirosind,
şi-a smârcuri, cu gesturi mitocane
mi-arată
unde-i doare şi-ascultă-n microfoane
porunca
hârşâită de-o voce androgină.
 |
Ţi-e,
Doamne,-mpărăţia în pană de lumină
de
ţi-a scăpat oştirea din sacrele maidane,
ori,
din păcat, mulţime de dosuri diafane
a
tot crescut şi cerul nu poate s-o mai ţină?
................................................................................
R. Darie Novăceanu - 2015
