Testamentul lui Adrian Năstase

Subsemnatul Adrian Năstase, în deplinătatea facultăţilor mintale şi în completă cunoştinţă de cauză [,]  am încheiat azi [,] 20 iunie 2012, următorul testament în varianta în care în viitorul meu apropiat s-ar putea produce un eveniment neprevăzut. Prezentul act este încheiat în prezenţa avocatului Ion Cazacu şi a notarului Alexandra Grecescu.

Astfel prin prezentul testament se va împărţi averea totală de 15.459.300 euro 15 case - 9,2 milioane de euro, 7 maşini, 10 terenuri, tablouri, bijuterii, artefacte.

1. Vila de pe str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1 Bucureşti, în valoare de 500.000 de euro va rămâne în proprietatea lui Andrei Năstase.

2. Locuinţa de pe pe str. Pictor Negulici nr. 18, etaj 1, ap. 2, sector 1, în valoare de 300.000 de euro va rămâne tot în proprietatea lui Andrei Năstase.

3. Locuinţa de pe str. Maresal Prezan nr. 4, et. 1, ap. 2, sector 1 Bucuresti, în valoarea de 500.000 de euro va rămâne în proprietate Danei Năstase.

4. Tot Danei Năstase îi va rămâne în proprietate domeniul Cornu.

5. Apartamentul de pe str. Naum Rimniceanu nr. 2, bl. 5, ap. 130 sector 1 Bucuresti, în valoare de 70.000 de euro va rămâne lui Mihnea Năstase.

6. Tot lui Mihnea îi va rămâne şi apartamentul din Primăverii, str.Jean Baptiste Moliere nr. 10 în valoare de 65.000 de euro.

7. Dana Năstase va moşteni imobilul în valoare de 450.000 de euro care a aparţinut mătuşii Elena Ciolan.

8. Apartamentul mamei mele în valoare 350.000 de euro îi va rămâne Danei Năstase.

9. Tot Dana Năstase va moşteni şi imobilul din Zambaccian nr.16 în valoare de 947.000 de euro.

10. De precizat că apartamentul lui Andrei Năstase tot din blocul Zambaccian în valoare de 210.000 euro cumpărat de [la] Alexandru Ion Ţiriac va rămâne definitiv în proprietatea lui.

11. Cele trei apartamente moştenite de la mătuşa Tamara în 2006, în valoarea de 400.000 de euro vor fi moştenite fiecare de Dana, Andrei şi Mihnea, de comun accord între ei.

12. Apartamentele de la mătuşa Aurelia Zachir vor fi astfel moştenite – cel din Bucureşti de 70.000 de euro îl va primi Andrei Năstase iar cel din Predeal în valoare de 130.000 de euro, Mihnea Năstase.

13. Conturile în valoare de 125.300 de euro vor vi astfel împărţite: 25.300 Dana Năstase, Andrei şi Mihnea câte 50.000 de euro fiecare.

14. De precizat că bunurile din apartamentul din Zambaccian (tablouri, mobile, carti, statuete etc.) în valoare de 5 milioane de euro vor rămâne Danei Năstase.

15. În plus, pictura modernă şi contemporană (uleiuri pe pânză) în valoare de 18.287 RON (obţinute până în 1989 ) şi 56.629 euro (în perioada 1990-2004), precum şi uleiuri pe lemn în valoare de 12.900 RON şi 14.700 dolari, ce totalizează 77.800 euro vor fi moştenite tot de Dana Năstase.

16. Terenul din Cornu - 350.000 euro îi va rămâne Danei Năstase.

17. Cel de-al doilea teren din Cornu, intravilan în valoare de 500.000 de euro îi va reveni lui Andrei Năstase.

18. Terenurile din Baloteşti în valoare de 2,63 milioane euro îi vor reveni lui Andrei Năstase iar cele din Corbeanca de 2,3 milioane de euro lui Mihnea Năstase.

 ---.---

----------------


Nota presei: Testamentul continuă cu maşinile, terenurile din Bucureşti….şi se întinde pe încă patru pagini. Parantezele drepte [ ] sunt adăugate din respect pentru gramatică.

  Testamentul lui Eugen Ionescu     

   

            Mesajele nu au nici un efect asupra mea.

În acest moment, mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn atât de plăcut.

Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea violente. Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig.

Mi-e greu să continui, din pricina acestui vid existenţial. Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi.  Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc.  Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în van.

 Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine.   Sau, chiar, cine ştie cât timp mai târziu.

Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi ceva.  Poate că "după", va fi bucuria.

Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală…

Am fost ajutat de mulţi oameni cărora le datorez recunoştinţă. Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă. A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei, ce a lăsat-o singură în marele Paris. Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor.  Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez şi le dedic întreaga mea operă.

Locul unde se afla Casa din Bucureşti

Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.

Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu "Rinocerii" la New York, ceea ce lui i-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea.

Au fost, apoi, cronicile literare engleze şi franceze. În plus, aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga, care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga, aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta.

Apoi, încă o dată, soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă.

Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc.

Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă).  Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse. 

Pe balconul apartamentului din Montparnass

            Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginau că am geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940, de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.

Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa şi eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!).

Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!

Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama.

Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.

În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului.

Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea, la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului.

N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: “Doamne, fă-mă să cred în Tine”.

Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte?

            Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea. Şi de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.

Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu.

Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri. Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti. Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.

S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii, a slăbiciunii etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aşa cum divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea. În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu.

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care   mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care i le-a luat lui Iov?

În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu... 

 Trei columne splendide, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade, în Piaţa Furstenberg, din Paris, 1986, susţinând universalitatea spiritului românesc.

  DARIE NOVĂCEANU                      

CODALBA

Mama i-a luat funia din coarne,

i-a mângâiat obrajii, a sărutat-o

şi s-a rugat de ea: - să mă ierţi...

Impietrit, mă priveam pentru ultima oară

în ochii ei. Casa şi grădina dispăruseră.

Oraca. Toate cuvintele

mureau într-un poem nescris. Tăcerea

ne învăluia, sfâşiindu-ne carnea.

- Dă-i porumbul, am auzit-o pe mama.

Era ultimul. Ca un ban de argint.

S-a urcat singură pe cântar: cu scăzământ,

368 de kilograme, categoria a doua...

Atât cântărea izvorul nostru cu lapte.

Oraca. Turtă de urzici cu tărâţe. Nefericită

alianţă între copilărie şi speranţă.

N-am putut privi înapoi. Acasă,

cumpăna fântânii se rupsese-n două.

Muget de-atunci absent din faţa porţii.

Grădina şi-a mâncat singură iarba,

iar în bătătură, mult timp, până azi,

toate amintirile s-au numit Codalba.

CODALBA

Mi madre le había desatado la soga de los cuernos

y, acariciándole el moro, la seguía besando

e implorando : perdóname por abandonarte...

Atónito, me miraba por última vez

en el blando espejo de sus ojos. La casa

y el jardín se habían sumergido en sus miradas.

Oraca. El silencio nos cubría

y nos desgarraba la carne. Todas las palabras

morían en un poema sin escribir.

- ¡Dále la mazorca!, me había dicho mi madre.

Era la última. Como si fuera moneda de plata

enfriada en la palma del muerto.

Se ha subido por sí sola en la báscula :

- “Con la pérdida, 368 kilos de segunda...”

Tanto pesaba nuestro manantial de leche.

Oraca. Pan de ortigas con salvado.

Infeliz alianza

entre la niñez y su ilusión.

No hemos podido mirarla una vez más.

En casa, el cigüeñal se había partido en dos,

mugido esculpiendo ausencia en el portal.

El jardín habrá de comerse él mismo el pasto,

y en el patio, por mucho tiempo, incluso ahora,

todos los recuerdos habrán de llamarse Codalba.

Din volumul Lumina toamnei.

Notă: Nu-mi aminteam deloc ce însemna Oraca.

Am recitit Marin Preda (Cel mai iubit dintre pământeni)

şi am aflat în volumul al doilea, la pagina 335 că

Victor Petrini ajunge contabil la Oraca, adică la

Organizaţia Regională de Achizţionare a Cărnii.

Adaug: predarea vitelor la Oraca era obligatorie.

 Darie Novăceanu

MONUMENTE

Numai cine-a străbătut lumea pe jos

ştie preţul apei şi umbrei.

Un sâmbure de lumină lichidă pe buze

şi mâna de răcoare a copacului

mângâindu-ţi fruntea.

Veşnicia nu poate fi mai scumpă.

-Să nu-ţi faci chip cioplit,

spunea bunicul cioplind cai de stejar.

Doi câte doi, ca la trăsură,

caii ocroteau un izvor.

Pe tot drumul care duce la munte,

fântânile lui.

Dintre trecătorii de-acum

nimeni nu-i ştie chipul.

MONUMENTOS

Tan sólo el que ha recorrido el mundo a pie

sabe el precio del agua y de la sombra.

Un semilla de luz líquida sobre los labios

y la mano de sombra de un árbol

acariciándote la frente.

La eternidad no puede ser más cara.

- No te hagas tallar tu propio rostro,

murmuraba mi abuelo, tallando en madera de roble

unas hermosas cabezas de caballo.

En parejas, como si fueran un carruaje,

los caballos escoltaban un manantial.

Por todo el camino que sube a las montañas,

la efigie de sus fuentes y sus carruajes.

Entre los caminantes de ahora

nadie conoce su rostro.

Ziditorul de fântâni

Din volumul Lumina toamnei. Editura 

Cartea Românească, Bucuresti, 1987

Günter Grass

            

 Împăcat cu sine, dar nu şi cu lumea în care trăieşte (împreună cu noi), deşi nu mai scrie de mulţi ani, Gunter Grass revine din când în când, la literatură şi adaugă la opera sa câte o pagină nouă, îndeosebi poeme, stârnind nu puţine nemulţumiri.

            Aşa s-au petrecut lucrurile cu poemul Ceea ce trebuie spus, în care se opunea unui atac israelit asupra Iranului. Nu acesasta a fost, totuşi, sămânţa scandalului, ci faptul că poetul denunţa existenţa arsenalului nuclear al Israelului şi incriminarea de către acesta a oricărei critici împotriva sa ca fiind antisemită.

            La puţin timp după liniştirea apelor, Gunter Grass şi-a iritat proprii compatrioţi, publicând în ziua de sâmbătă, 19 mai, 2012, poemul Ruşinea Europei, în care critică asedierea financiară şi economică a Greciei de către sistemul bancar internaţional şi concernele industriale.

            Poetul nu uită că soldaţii care au invadat Grecia în cel de al doilea război mondial, purtau în raniţă poemele lui Holderin; erau nemţi, nazişti porniţi în cucerirea lumii.

            Dezamăgit că tocmai ţările care obligă Grecia la sacrificii, în primul rând Germania, condamnând-o la sinucidere, precum pe Socrate, sunt ţările care au jefuit valorile culturale a antichităţii greceşti, transportându-le acasă la ele.

            Gunter Grass îi aminteşte Europei că Olimpul nu poate fi expropiat, avertizând-o că fără spiritul grecesc care a conceput-o, fără Grecia, ar înceta să existe, vestejindu-se.

            Ca şi în primul caz, avalanşa criticilor şi opiniilor nedrepte împotriva laureatului Nobel, s-au revărsat peste tot, începând cu cele de pe malurile Rinului.

            Şi nu-i de mirare că, precum Ceea ce trebuie spus,  şi poemul acesta a fost şters de peste tot şi nu mai circulă prin nici un mijloc de comunicare.

Îl pun acum la Fereastra blogului meu, în iluzia că şi alţii îşi vor aminti de el.

D. N. – miercuri, 5 februarie 2014.

La vergüenza de Europa

Aunque próxima al caos, por no agradar al mercado,

lejos estás de la tierra que tu cuna fue.

Lo que con el alma buscaste y creíste encontrar

hoy lo desechas, peor que chatarra valorado.

Desnuda en la picota del deudor, sufre una nación

a la que dar las gracias era antaño lo más natural.

País condenado a ser pobre, cuya riqueza

adorna cuidados museos: botín por ti vigilado.

Los que invadieron con armas esa tierra bendita

de islas llevaban, con su uniforme, a Hölderlin en la mochila.

País tolerado ya apenas, a cuyos coroneles

toleraste un día en calidad de aliados.

País sin ley al que el poder, que siempre tiene razón,

aprieta el cinturón más y más.

Desafiándote viste de negro Antígona,

y en el país entero hoy lleva luto el pueblo cuyo huésped eras.

Pero, fuera de ese país, el cortejo de parientes de Creso

ha acumulado en tus cámaras cuanto brillaba dorado.

¡Bebe de una vez, bebe! grita la clac de los comisarios,

pero airado te devuelve Sócrates su copa a rebosar.

Maldecirán los dioses a coro lo que te pertenece,

pero sin tu permiso no se podrá expropiar el Olimpo.

Sin ese país te marchitarás, Europa,

privada del espíritu que un día te concibió.

Traducción de Miguel Sáenz.

Cariatide - British Museum. Londra

Victoria din Samotrace - Louvre. Paris

 

Antichităţi greceşti - Pergamo, Berlin

Ruşinea Europei

Deşi pe marginea prăpăstiei, nefiind pe placul bancherilor,

departe eşti de pământul care ţi-a fost leagăn.

Ceea ce ai căutat cu tot sufletul şi ai crezut că ai găsit,

îl arunci la gunoi, preţuit mai puţin decât fierul vechi.

Gol înfipt în suliţa datornicului, suferă un popor căruia

altădată să-i aduci mulţumiri era lucrul cel mai firesc.

Ţară condamnată să fi săracă, a cărei bogăţie

împodobeşte hrăpăreţe muzee: prada veghiată de tine.

Cei ce s-au năpustit cu armele peste acest pământ

binecuvântat cu insule, îl purtau în raniţă pe Hölderlin.

Ţară abia tolerată de-acum, pe ai cărui colonei

i-ai tolerat, cândva, ca pe nişte aliaţi.

Ţară fără legi, căreia puterea, mereu în drepturile ei,

îţi strânge brăcinarul din ce în ce mai mult.

Sfidându-te, în negru se înveşmântă Antigona

şi-n toată ţara poartă doliu poporul al cărui oaspete ai fost.

Dar, în afara acestei ţări, cortegiul rudelor lui Craso

au luat din avuţie tot ceea, aurit, strălucea.

Bea dintr-o dată, bea! Strigă galeria comisarilor,

dar, mâniat, Socrate îţi întoarce paharul plin.

Partenonul

Zeii vor blestema în cor tot ceea ce ţi s-a luat,

dar fără voia ta nu-ţi vor putea expropria Olimpul.

Fără ţara asta te vei veşteji, Europa, lipsită

de spiritul care, cândva, te-a conceput.

Traducere de Darie Novăceanu