martes, 11 de junio de 2013

Pământul, între specialişti şi pricepuţi 











În vreme ce în presa de toate culorile specialiştii şi pricepuţii opinează şi îşi dau cu părerea despre cum ar trebui să arate agricultura noastră, în Parlament, păşind din articol în articol, ca din vale în vale, Legea pământului se apropie de îndelung aşteptata zi a aprobării ei. E posibil ca minunea să se întâmple înainte de 17 ale lunii ce vine, zi în care s-ar fi împlinit 4 luni de când puterea executivă a depus către puterea legislativă proiectul aflat acum în dezbatere. Se va depăşi astfel recordul „o lege un anotimp" şi se va putea ieşi la însămânţări odată cu întoarcerea berzelor. Mai încolo, după căderea florilor de piersic, vom afla şi cum s-a împărţit pământul, cât a trecut în proprietatea ţăranilor, cât a mai rămas la stat şi cât n-a fost însămânţat cu nimic pentru că nimeni nu a ştiut al cui este şi cum trebuie lucrat. Vom afla şi cum s-au rupt grădinile în două şi cum s-au secţionat în două şi mai multe părţi animalele de la fermele zootehnice. Ce nu vom afla decât spre toamnă încolo este ce nu s-a însămânţat şi, bineînţeles, ni se vor da şi explicaţiile cuven¬ite ca să le punem în rafturile cămărilor, să ne uităm încântaţi la ele şi să le consumăm în lipsă de altceva, după nevoi şi cu multă economie. Opinia cea mai frecvent auzită în legătură cu Legea pământului este aceea că ea vine prea târziu. Acest târziu fiind apreciat de specialişti la mărimea unui anotimp. În acest caz, pricepuţii nu au nici o opinie. Dacă e aşa, înseamnă că vom împinge calendarul agrar spre mijlocul anului şi vom ieşi la cules îndată după venirea zăpezilor. Nu cred deloc în această întârziere. Specialiştii nu trebuie să-şi închipuie că dacă nu există Legea Fondului Funciar ţăranul nu ştie cum se face agricultură. Cred, în schimb, că cei care susţin această întârziere nu ştiu nici ce s-a întâmplat în această ţară în 1989, nici ce se petrece de atunci şi până acum. Şi fără să micşorez importanţa legii despre care vor¬bim, socotesc că evenimentul cel mai important care se împlineşte acum în agricultură este acela că satele noastre se întorc la condiţia lor spirituală de demult, cea care a întreţinut şi a făcut să se dezvolte nu doar o ramură eco¬nomică de bază pentru ţară, ci şi o cultură şi o educaţie a sufletului poporului nostru, exprimate prin valori intrate de-acum în patrimoniul universal. Îmi pun mare speranţă în acest proces care va echilibra într-un fel dezastrul moral din spaţiul urban sfâşiat de cele mai neaşteptate fenomene. Sigur că întoarcerea va fi lentă şi e la fel de sigur că întoarcerea pământului la adevăraţii lui proprietari este fundamentul refacerii condiţiei spirituale a satului românesc. Decisiv în împlinirea ei rămân însă factorii lat¬erali şi aparent mărunţi, cei peste care specialiştii trec mai întotdeauna, dar pricepuţii nu trec niciodată pentru că de existenţa acestor factori depinde supravieţuirea lor. Mai clar: specialiştii, ale căror merite le recunosc şi admir, sunt oameni cu facultate şi bibliotecă. Ei ştiu cum cresc roadele pământului, ajută această creştere şi sunt convinşi că aceas¬ta este datoria lor. Pricepuţii ignoră acest proces, nu au fac¬ultate, nici bibliotecă, dar au facultăţi naturale şi cunosc cum se consumă roadele pământului şi au învăţat să stea de veghe pe acest drum spre folosul şi bunăstarea lor. Pe ei nu-i va interesa niciodată cantitatea de azot, fosfor sau fier din compoziţia pământului. N-au de unde să ştie că în loc de soare, păsările (cele ce devin „pui la frigare") consumă grăunţe de calciu şi alte substanţe extrase de peste tot, inclusiv din osul de peşte. Specialiştii ştiu astfel de secrete, dar nu au timp să se ocupe de funcţionarea lor pentru că pricepuţii le vor pune piedici peste tot, preocupaţi nu de producţie, ci de desfacere. N-are importanţă că se va produce puţin. Important este să se vândă cât mai mult şi cu preţuri bune. Se petrece, mai pe înţeles spus, în agricultura noastră, ceea ce se petrece în întreaga economie: câţiva — din ce în ce mai puţini — produc, iar alţii - din ce în ce mai mulţi — desfac şi pun în vânzare. Povestea cu „marfă direct de la producător" va fi adevărată peste 8-10 ani. Până atunci pri¬cepuţii vor controla bine întregul lanţ de producţie şi se vor afla mereu acolo unde produsul devine bani. La urma urmelor, acesta este mecanismul pieţei libere pentru care am optat şi nu ne putem opune funcţionării lui. Amendamente prin care să i se regleze calicia şi caracterul hrăpăreţ n-are cine să le mai producă. Nu spun aceste lucruri în necunoştinţă de cauză. Şi mă explic: în ultimele 5-6 luni, la nivelul întregii ţări s-au înregistrat câteva mii de mici întreprinderi în scopul pre¬lucrării şi desfacerii produselor agricole. S-au improvizat mici abatoare şi secţii de mezeluri, mutând utilaje şi spaţii de la stat în mâinile particularilor. Multe dintre micile între¬prinderi şi-au declarat şi predispoziţia de import-export, obţinând şi licenţele necesare. Acestea sunt cele mai rentabile: exportă o tonă de promisiuni şi importă două de ţigări, plus alta de banane verzi pe care le vând la bucată: 90 pachetul de fum şi 20 banana. S-au adunat pe această cale multe milioane, nu în buzunarele statului, ci în cele ale pri¬cepuţilor, primii noştri milionari binecuvântaţi de inexis¬tenţa legilor. Nu intrăm pentru azi în mai multe amănunte. Cel mai important, dublarea de funcţionari de la Ministerul Agriculturii a fost comentată în paginile ziarului nostru acum câteva luni. Mini-guvernul din agricultură rezistă pen¬tru că el a fost gândit tocmai pentru a pune piedici agricul¬turii. Aici se află şi specialişti şi pricepuţi. împreună ştiu cum să dirijeze marfa şi au descoperit şi planta cea mai pro¬ductivă: pătrunjelul. Creşte mult pe suprafeţe mici, nu cere muncă şi se vinde după împrejurare cu firul sau mănunchi¬ul, niciodată mai jos de 2 lei. Nu ştiu dacă vom avea în acest an mai multe produse agricole. Ştiu sigur că vom avea o Lege a Fondului Funciar şi mult, foarte mult pătrunjel. 

21 ianuarie 1991