Mihai Eminescu
Spiritul de gaşcă
Caracterul obştesc al luptelor
din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de
persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau
într-un principiu oarecare cu o orbire şi cu un curaj demn de-o cauză mai bună,
condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze,
trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte
şi că a lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat
osteneala de-a o privi mai de aproape.
Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să
profeseze o serie de idei, nu o listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea
ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul
acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici
prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei
publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească din
partea celor uşori, nu însă în virtutea unor enunţări sau fapte determinate,
cari pentru toată lumea rămîn aceleaşi. Căci în aceste discuţii nu e cestiunea
de-a afla adevărul, ci din contra de-a acredita un neadevăr, nu de logică, ci
de eristică; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei să-l taxezi,
potrivească-se epitetul sau nu. Aparenţa ţine locul adevărului, înduplecarea
locul convingerii.
Unei asemenea maniere de-a vedea avem noi a mulţumi
titlul de reacţionari.
În zădar am protesta, în zădar am cere să ni se probeze o singură tendenţă reacţionară în înţelesul adevărat al cuvîntului, adecă tendenţa de-a ne-ntoarce la teocraţia şi feudalismul evului mediu, în zădar am dovedi că nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se impută că voim a fi şi că faptele noastre toate sînt contrarie acelei aserţiuni gratuite, adversarii noştri, dacă n-au minte, au cel puţin o gură, o gură ce pare a-şi fi arogat pe seamă-şi atribuţiunile tuturor celorlalte calităţi intelectuale pe care natura obicinuieşte a le dărui oamenilor.
În zădar am protesta, în zădar am cere să ni se probeze o singură tendenţă reacţionară în înţelesul adevărat al cuvîntului, adecă tendenţa de-a ne-ntoarce la teocraţia şi feudalismul evului mediu, în zădar am dovedi că nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se impută că voim a fi şi că faptele noastre toate sînt contrarie acelei aserţiuni gratuite, adversarii noştri, dacă n-au minte, au cel puţin o gură, o gură ce pare a-şi fi arogat pe seamă-şi atribuţiunile tuturor celorlalte calităţi intelectuale pe care natura obicinuieşte a le dărui oamenilor.
Dacă nu voieşti să crezi fără a cerceta, dacă nu juri
că frazele apocaliptice, plivite din discursurile revoluţiilor franceze, sînt
adevăruri absolute, nu meriţi a şedea alături cu unicii naţionalişti, unicii
români, unicii patrioţi, cari se bucură de privilegiul de-a fi monopolizat pe
seama lor toate ideile mari şi frumoase. Ei singuri au dreptul de-a face paradă
cu patriotismul lor, căci dacă n-ar face atîta măcar, ar şti sau ar putea să
facă altceva mai folositor? Domnia absurdă a frazei a mers atît de departe
încît ei înşii şi-au deschis ochii şi merg pe calea pe care odinioară o numeau
reacţionară.
Ziarele roşii scriu de ex[emplu] contra evreilor. Oare
se poate o dezminţire mai flagrantă a libertăţii, egalităţii, fraternităţii
etc.? Desigur că nu. Cu toate astea campionii acelor idei a devenit reacţionari
şi combat în acest caz cu înverşunare principiile acelea cari, după evangelia
Revoluţiei franceze, sînt mîntuirea popoarelor şi culmea tuturor fericirilor.
Cum se-ntîmplă dar că ceea ce ieri în toate cazurile
era bun, mare, frumos şi folositor, aşa deodată să devie periculos? Iată dar
că, în acest caz, reţeta Revoluţiei franceze s-au dovedit rea, ca şi în alte
multe ocaziuni, că ideea statului concret a învins frazele; pericolele imediate
ce ameninţă în mod invederat ţara au trebuit să le demonstre pînă şi roşilor că
ideile politice cată să fie un rezultat al unei stări de lucruri, nu viceversa.
Deosebirea între noi şi liberali este că liberalii iau
în sens absolut ideile citite şi nerumegate din autori străini, pe cînd pentru
noi adevărurile sociale, economice, juridice nu sînt decît adevăruri istorice.
Nu sîntem dar contra nici unei libertăţi, oricare ar
fi aceea, întrucît ea e compatibilă cu existenţa statului nostru ca stat
naţional-românesc şi întrucît s-adaptează în mod natural cu progresele reale
făcute de noi pînă acuma. Numai pe terenul acesta găsim că o discuţie e cu
putinţă. Cine susţine însă ca absolute şi neînlăturabile principii a căror
aplicare ar fi echivalentă cu sacrificarea unui interes naţional, acela nu
poate fi omul nostru.
Aşteptăm dar ca, pe multe terenuri ale vieţii publice,
spiritele oneste, de orice opinii s-ar fi ţinut pîn-acuma, să simtă nevoia unei
reacţiuni sănătoase şi conforme cu trebuinţele actuale ale ţării, aşa că
reacţionar va fi un titlu de merit chiar pentru mulţi din aceia cari pînă
astăzi dădeau acestui cuvînt senzul reînvierii privilegiilor şi feudalităţii.
Reacţiunea noastră se intemeiază pe convingerea că ţara nu mai poate merge cu
această organizare laxă, favorabilă naturilor catilinare şi reputaţiilor
uzurpate, fără de pericolul de-a înceta să fie ţară românească, pe convingerea
în fine că statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice
după care trăieşte şi că, dacă se introduce o legislaţie artificială în locul
celei care s-ar fi potrivit şi ar fi rezultat din stadiul organic al lui,
arbitrariul unei asemenea substituţiuni se traduce în crize acute, ce pot pune
capăt esistenţei noastre chiar.
R. Postat 17 iunie, 2013. Darie Novăceanu
No hay comentarios:
Los comentarios nuevos no están permitidos.