Mihai Eminescu
DOROBANŢII
Au sosit în Bucureşti dorobanţii de pe câmpul de
război. Aceşti eroi, cu care gazetele radicale se
laudă atâta, sunt, mulţumită guvernului, goi şi bolnavi. Mantalele lor sunt
bucăţi, iar sub manta cămaşa pe piele, şi nici cojoc, nici flanelă, nici nimic.
Încălţaţi sunt
tot atât de rău, unul c-un papuc ş-o opincă, altul c-o bucată de manta
înfăşurată împrejurul piciorului, toţi într-o stare de plâns, într-o stare care
te revoltă în adâncul inimei.
O spunem de mai nainte, nici o scuză, nici o justificare, nici o
esplicaţie nu ne poate mulţămi faţă cu această mizerie vădită şi strigătoare la
cer. Canibali au fost acei ce
i-au trimis iarna la război în asemenea stare? Nu mai întrebăm de au fost
români sau nu.
Suntem de
mai nainte siguri că numai români n-au putut fi aceia cari i-au trimis pe
ţăranii noştri în asemenea stare în Bulgaria. Dar am
fi putut crede ca să fie cel puţin oameni. Turcii, despre cari se zicea că mor
de foame şi de frig, au sosit la
Bucureşti mai bine îmbrăcaţi şi mai îngrijiţi decât soldaţii
noştri. Ruşii cari pleacă la câmpul de luptă sunt toţi îmbrăcaţi bine, cu cojoc
şi cu manta sănătoasă, şi bine încălţaţi; la ai noştri îmbrăcămintea e curat
ironia unor haine, e goliciunea parafrazată. Şi astfel au petrecut aceste
victime ale radicaliei, ca să nu zicem un cuvânt mai rău, în zăpadă şi în ger,
nemâncaţi, neîmbrăcaţi, decimaţi mult mai mult de frig şi de lipsă decât de
gloanţele duşmanului.
Nu sunt în toate limbile omeneşti la un loc epitete îndestul de
tari pentru a înfiera uşurinţa şi nelegiuirea cu care stârpiturile ce stăpânesc
această ţară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel
ţăran care muncind dă o valoare pământului, plătind dări hrăneşte pe aceşti
mizerabili, vărsându-şi sângele onorează această ţară. Şi pe când aceşti
cumularzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranţi, această plebe
franţuzită, aceste lepădături ale pământului, această lepră a lumii şi culmea a
tot ce e mai rău, mai mincinos şi mai laş pe faţa întregului univers face
politică şi fanfaronadă prin gazete şi se gerează de reprezentanţii unei naţii
ai cărei fii aceste stârpituri nu sunt şi nu pot fi, tot pe atuncea soldatul
nostru umblă gol şi desculţ, flămând şi bolnav pe câmpiile Bulgariei, îi degeră
mâni şi picioare, de cad putrede de pe trupul viu al omului şi, veniţi înapoi
în ţară, cad pe drumuri în ţara lor proprie de frig şi de hrană rea. Şi tot în
această vreme vezi greci obraznici în mijlocul Bucureştilor refuzând de a-i
primi în cartier. Am ajuns cu teoria de ,,om şi om" aşa de departe încât
fiece grecotei, fiece veni-tură, fiece bulgăroi e mai om în această ţară decât
acel ce-şi varsă sângele pentru ea. Scuzabil n-au fost acest război, dar
esplicabil putea să devie purtat în condiţii normale, dar în modul în care s-au
purtat, cu oameni goi şi flămânzi, au fost o adevărată crimă, un omor de oameni
prin foame şi frig.
Consistă această ţară din călăi şi din victime?
30 decembrie 1880
R. Postat - 17 iunie, 2013 - Darie Novăceanu